Movie Addicts

Am fost sambata si duminica la Schitul Topolnitei. Am stat o noapte cu cortul, am facut gratare, am alergam pastravii sa-i punem pe gratar dar nu i-am prins, am urcat pe spinarea muntilor cautand semnalul pentru telefoanele mobile care sa ne permita sa comunicam cu lumea din care plecasem, am mers descultt prin padure, prin pietre, prin apa, am urcat pe stanci si am plonjat in apa limpede… limpede cum de mult nu mai vazusem intr-un rau de la noi.

Am fost cu cativa prieteni de la antrenament. Ei au plecat sambata dimineata, eu si Mihai am ajuns acolo pe la 2. Cand am coborat din autobuz am vorbit cu ei si ne-au spus unde erau. “Ne-au spus”, pentru ca de acolo am mers pe cursul apei mai bine de 5 kilometri. Intr-un final am ajuns unde pusesera corturile. Cei mai multi erau plecati in “misiune”, cautau semnalul. Primul pe care l-am vazut acolo era Adi, un copil de vreo 10 ani, pe care cum am ajuns l-am intrebat: “Ba, unde sunt ceilalti?”. Prima faza haioasa: “Sunt plecati la semnal!” a venit raspunsul lui, dar a spus-o pe un ton foarte serios, am resimtit raspunsul ala asemanator cu ceva de genul asta: “Sunt plecati sa faca ceva serios, indispensabil vietii!”. Am inceput sa rad… ma gandeam cat de important a ajuns nenea asta, “Semnal”, de toata lumea il cauta.

Ce suntem acum. Suntem “sclavii” semnalului, il alergam disperati sa dam de el, iar el ca un sadic ce e, ne putem sa ne cocotam pe ditamai creasta muntelui ca sa-l intalnim fie si numai putin. Sunt utile telefoanele, nu contest asta, dar e prea periculoasa dependenta fata de ele.

Trecand peste asta, in cateva minute au ajuns in locul unde erau corturile si cautatorii de semnal. Dupa ce ne-am salutat, am observat niste pastravi ce ne-au atras atentia… erau destul de mari si deja incepusem sa ne facem planul cum ii punem pe gratar . In cateva minute eram toti in apa, alergam pastravii .

Ce placut e sa intri intr-o apa limpede, cristalina, in care poti vedea ce se gaseste pe albia raului. Acum, cand imi amintesc de jegul pe care l-am vazut ultima data cand am fost la bazin, cu mai bine de un an in urma, nu-mi mai vine sa calc pe acolo si probabil ca asa voi face.

Dupa ce am mancat putin, am decis sa plecam intr-o “expeditie” in susul raului, cu gandul sa ajungem poate la prima cascada. Ca sa fac presopunctura, am plecat descult. Descult am mers, cam 3 kilometrii dus, 3 intors. Atunci n-am avut probleme, ma simteam bine, dar a doua zi ma cam dureau talpile . Dar asta si pentru ca a trebuit sa-l car o buna parte din drum in spat pe ala mic, Adi, pentru ca si el a plecat descult si nu mai putea sa mearga singur :-P.

Am ajuns dupa vreo 2 ore de mers la prima cascada. Din pacate apa ce curgea acolo in mod normal… nu mai curgea. Seceta a ajuns si la munte.

Buna ideea a avut Gaboi… a zis: “Ba, de aici mai merge pana la urmatorul colt!”. Wow, acolo am gasit cel mai bun loc pentru scaldat . Apa avea mai bine de 2 metri si… am sarit ca nebunii de pe stanci, din toate pozitiile care mai de care mai “periculoase”. Acolo ne-am distrat probabil cel mai bine .

Ne-am intors pe la 6, eram cam obositi, dar paradoxal, ma simteam foarte bine, foarte relaxat si… nu-mi prea era foame. Pana seara am mai facut baie de vreo 6 ori cred, am luat “gropile” la rand si ne aruncam peste tot pe unde era apa mai adanca.

Dupa aia, am trecut la gratar… am mancat cate ceva, dupa care am trecut la table. Am jucat pana s-a intunecat, dupa care ne-am dat seama ca nu aveam destule lemne pentru focul de tabara, asa ca am urcat in padure pe la 11 si ceva sa mai aducem lemne. Le-am adus si am trecut la taiatul lor… am facut si basici la maini dar nu mai conta, ma simteam foarte bine.

De culcat, cred ca am intrat in cort pe la 1 si ceva, poate chiar 2. De dormit n-am prea dormit… a fost oricum prima data cand am dormit intr-un cort. Era cam tare pamantul ala de sub noi, iar noi ca oamenii inteligenti in loc sa desfacem sacul de dormit ce-l primisem cadou de la cystyna, ne-am culcat cu capul pe el .

Dimineata, cand abia se luminase, m-am dus descult in apa aia rece si m-am spalat pe ochi. A fost unul dintre cele mai placute lucruri din mini-excursia aia, m-am simtit extraordinar, am putut simtii mirosul placut al apei, al padurii, al pietrelor… acolo mi-am reamintit ca natura e sursa existentei noastre si ca avem nevoie de inteligenta pentru a o proteja si conserva. E la fel ca in cazul unui bec. Daca ramane fara sursa, nu mai poate ilumina. Tot asa si noi, daca vom ramane fara natura, vom inceta sa existam.