Movie Addicts

Am ajuns ieri dimineata dupa un drum LUNG, de aproximativ 700 Km si mai bine de 14 ore. Cred ca unii dintre voi stiu unde am fost si cu ce scop, dar ca sa fie totul lipsit de ambiguitate, am fost la Zanka, in Ungaria, pe malul Balatonului, la un stagiu.

O sa incerc sa povestesc aici cam toata aventura de o saptamana pe care am avut-o prin Ungaria.

Am plecat vineri diminteata, pe 10 august. Plecarea era programata la 9, dar cum e deja normal pentru noi, am plecat pe la 11 si ceva pentru ca a intarziat microbuzul. Drumul pana la Timisoara, cu toate ca a fost refacut in multe portiuni, e inca extrem de prost, o adevarata aventura off-road. Prima chestie haioasa s-a petrecut inainte de Caransebes. Desi noi stiam ca plecasem cu rezervorul plin, ca fusese facut plinul, ne-am trezit cu rezervorul aproape gol, asa ca am mai facut o pauza de vreo ora pana ce sensei si tatal lui Adi ( unul dintre copiii care au participat la stagiu ) s-au intors cu un bidon de motorina.

Granita am trecut-o in jur de ora 20, ora noastra. Am trecut pe la Cenad ( de partea cealalta e Kiszombor ). Spre surpinderea mea ( placuta de altfel ), faptul ca am intrat in marea UE la 1 ianuarie conteaza pana si la controlul vamal. Daca anul trecut cand am trecut pe la Varsand ( Gyula la unguri ) intre punctul de control romanesc si cel maghiar era o distanta apreciabila de cateva sute de metri, acum aceasta distanta nu mai exista. Vamesii atat romani cat si cei maghiari controleaza impreuna trecerea frontierei, stau pe aceeasi banca, mananca seminte si vorbesc. Asta mi-a placut, sunt chiar si mult mai relaxati in privinta controlului. Toata chestia a durat mai putin de 5 minute, asta si pentru ca vamesii unguri o rup din ce in ce mai bine pe romaneste ( e normal nu, daca acum stau nas in nas cu romanii? ).

Mai departe… ne-am oprit de cel putin 10 ori pe drum, pentru a consulta harta. Numai bine, ne-am “ratacit” pe autostrada si am facut cam 70 de Km de-amboulea. Trecand peste asta, in noaptea aia am avut parte de o ploaie cum rar am vazut pana acum, in 21 de ani si ceva de viata. Stateam pe scaunul din fata al microbuzului si vedeam cerul cum se lumina aproape perfect la intervale scurte de timp. Iluminarile respective erau insotite de puternice bubuituri, aveai impresia ca sunt salve de tun intr-un razboi sinistru al intunericului acaparator. La un moment dat, i-am zis lui sensei sa opreasca intr-o parcare. Pe langa faptul ca era extrem de obosit, soseaua erau inundata, apa cadea cu nemiluita, stropii acoperea parbrizul “fara numar”, vizibilitatea era extrem de scazuta iar soferii pareau innebuniti de decorul specific parca filmului 300 si mergeau cu viteze ametitoare, noi aveam in jur de 100 km pe ora si totusi aia treceau pe langa noi ca rachetele, in doar cateva secunde dupa ce ne depaseau disparea undeva, in departare.

Ne-am oprit intr-o parcare, ora era cea a miezului noptii. Am dormit cam toti, asa cum am putut, cu intreruperi, pana pe la 2, dupa care am pornit din nou la drum. Cerul se astamparase, mai deschidea din cand in cand fante inguste prin care ieseau cantitati masive de lumina cenusie, insa parea un copil inocent pe langa cel care se daduse in spectacol cu doar cateva ore inainte.

Am ajuns la Zanka, statiunea unde a avut loc stagiul in jur de 3 jumatate ora lor ( 4 jumatate la noi ). La receptie, dam de un tip care abia rupea engleza. Abia ne-am putut intelege cu el. Ne pomenim ca nu avea chei de la camerele pe care le voiam noi, avea doar la camere cu cate 3 paturi. N-am avut ce face, asa ca am luat 4 din alea, urmand ca a doua zi sa mergem sa ne mutam intr-o alta cladire in camere cu atatea paturi cu cate voiam fiecare.

Am apucat sa dormim foarte putin. In jur de 5 ore, ne-am trezit si repede ne-am imbracat in kimono-uri, antrenamentul incepea la 9 dimineata. Noi, ca romanii inteligenti, am plecat in papuci, crezand ca antrenamentul se va desfasura in sala, insa a avut loc afara, pe un teren de bitum, extrem de nepritetenos pentru picioare, insa pana la urma a fost o experienta palpitanta, am avut parte de aproape 3 ore de presupunctura.

A fost pentru prima data, pentru mine cel putin, cand am facut antrenament pe ploaie. Si ce ploaie! O ploaie torentiala, o ploaie care ne-a adaugat cateva kilograme la greutatile ( stiu ca e corect “masele”, dar in vorbirea curenta nu prea e folosita varianta asta ) kimono-urilor. Aveam impresia ca am pe mine o armura, ma miscam precum un cavaler din filmele pe care le-am vazut cand eram mic, dar era o senzatie nemaintalnita pana atunci. Singurul inconvenient era ca apa era foarte rece, nu prea parea sa fie o ploaie de vara dupa temperatura apei.

La fiecare miscare, apa sarea intr-un mod nou si diferit, placut, uneori mai rapid, alteori mai incet, in functie de tehnicile pe care le executam. De la ploaia aia ne-am facut kimono-urile cam… colorate. Nu mai erau perfect albe, insa eu cel putin nu regret acea ploaie. E o senzatie stranie, iti induce o oarecare teama pentru cateva momente si totusi e placuta, e placut sa simti stropii cum iti uda complet, pe rand, parul, iti inunda ochii, se strecoara meticulos printre firele barbii, iti cad usor dar atenti pe gat iar in momentul urmator le simti raceala aproape de inima, strabatandu-ti corpul printre pectorali.

In momentul in care am plecat de acolo, eram toti ca niste … curci plouate . Am ajuns repede acasa, ne-am dezabracat de kimono-uri, le-am pus la uscat, am facut un dus firbinte dupa care am stat 1 minut sub apa rece, ne-am imbracat si am plecat la receptie sa ne luam alte camere, asa cum voiam noi. N-am gasit exact ce cautam, din nou am dat peste doua tipe care nu prea le aveau cu engleza, insa din fericire am fost luati in primire de o blonda ( despre care toti ziceau ca era “buna” … hmm … nu-i dezaprob ) care stia bine engleza si ne-am descurcat oarecum mai usor. Desi ne-am plimbat cateva ore bune intre cladirile unde ne puteam caza si receptie, pana la urma am reusit sa ne stabilim undeva. Din pacate, in cladirea unde am stat 5 zile am dat peste un grup de “nemtalai” tampiti, care m-au facut sa-mi schimb mult parerea despre confratii nostrii din marea UE, dar despre asta intr-un nou post.

Plouase si era destul de racoare, adica mai rece decat intr-o zi obisnuita de vara, insa, seara pe la 6 am hotarat sa mergem totusi sa vedem Balatonul. Ba chiar mai mult, ne-am luat slipurile pe noi hotarati sa facem baie. Si am facut :D, apa era buna pentru scaldat, insa cand ieseai afara te “imbia” un vant destul de rece care iti cam facea dintii sa clampane in gura. A fost bine, a fost placut, a meritat .

Cam atat pentru acum, o sa revin in zilele urmatoare cu mai multe detalii, impresii din Ungaria, de la Zanka dar nu numai si poate cu niste poze din aventura noastra :).